duminică, 8 martie 2015

De ce citim Fluturi?

 Pentru că Irina Binder  scrie cu sufletul. După cum afirmă scriitoarea pe blogul personal, în aceste 2 volume ea şi-a „exhibat toată fragilitatea sufletească în cea mai sinceră manieră”. Dar să fie doar atât? În continuare, am putea prezenta un întreg amalgam de motive ale succesului colosal al acestei opere. Iată zece dintre ele:
1. La originea Fluturilor stă experienţa de viaţă a scriitoarei, opera fiind o sinteză a tuturor jurnalelor sale începând cu perioada copilăriei. Oamenii adoră poveştile reale, iar fiecare istorioară etichetată cu sintagma „povestire de viaţă” are priză la public. Aşadar, iubirea, suferinţa, evenimentele tulburătoare şi surescitante din Fluturi - da, sunt adevărate, ceea ce le face deosebit de preţioase.
2. Să nu uităm şi cât de iubite sunt poveştile de dragoste, iar Fluturi n-ar fi existat dacă tema dragostei nu era prezentată atât de profund şi emoţionant. Opera conţine atât învăţăminte valoroase pentru cupluri, cât şi sfaturi despre cât de important este să-ţi iubeşti aproapele. Protagoniştii trăiesc iubire, respiră iubire, mănâncă iubire, dar şi suferă din cauza ei.
3. Oricât am nega şi oricât ne-am baza doar pe sentimente, aproape orice femeie ar vrea să aibă alături de ea un bărbat influent şi puternic cum este Matei, iubitul Irinei, pentru a se putea mândri cu el. Chiar şi mai mult, ne-am dori un Robert – dulce, atent, dar la fel de influent şi gata de orice pentru persoana iubită. Bărbaţii din viaţa ei sunt complecşi şi minunaţi, vii, adevăraţi.
4. O eroină care ne face să adorăm cartea este însăşi Irina – deschisă, sociabilă, puternică, mândră, sentimentală şi foarte feminină. Acestea sunt doar câteva dintre calităţile scriitoarei care ne fac pe noi, femeile, să ne dorim cu tot sufletul să fim ca ea. Poate chiar să trăim povestea ei de viaţă.
5. Simbolul fluturilor este la fel de motivant. Când spunem “fluturi” spunem culori, frumuseţe, nuanţe. Când spunem “fluturi în stomac” spunem sentimente la maximum, sete de viaţă, de iubire, de oameni dragi alături. Spunem trăiri la intensitatea zbuciumantă a adrenalinei şi fericire deplină.
6. Faptul că Irina Binder nu se consideră o scriitoare cu vreun talent aparte, ne face să o simţim mai aproape de sufletele şi inimile noastre. Este o femeie simplă, care ştie să iubească şi căreia nu i-a fost frică să recunoască acest lucru în faţa lumii. Este, mai întâi de toate, un om cald atunci când fredonează melodia sentimentelor sale intense în scris.
7. Apropierea scriitoarei de public este încă un motiv relevant. Irina Binder este una dintre puţinii scriitori accesibili, cu o pagină de Facebook pe care este activă şi care interacţionează cu cititorii. Astfel, pe blogul personal are o galerie întreagă de poze frumoase şi originale cu cărţile ei în timp ce sunt lecturate. Mai mult decât atât, o interesează părerea cititorilor şi o apreciază, ţinând cont de ea.
8. Opera Irinei conţine o doză serioasă de valori bine definite din care ai ce învăţa. Cred că fiecare cititor hotărăşte să devină mai bun, mai atent cu cei din jur după ce lecturează cărţile. Setul de valori ale protagonistei este molipsitor rău.
9. Citim Fluturi şi pentru că este o poveste interesantă, care merită ştiută. Fiind despre speranţe (de multe ori deşarte), iluzii, situaţii complicate şi destine strâns împletite, care te lasă adesea cu respiraţia tăiată. Majoritatea celor care au lecturat volumele au reuşit să le termine în câteva zile, dată fiind curiozitatea asupra deznodământului poveştii.
10. Şi mai adorăm romanul pentru că este frumos; cu toate momentele sumbre şi conflictele dintre personaje, având o estetică aparte, cu suflet vibrând printre rânduri, cu părţi din inimă lăsate pe fiece pagină.