Critica cartii Tema pentru acasa

Aşa cum afirma pe bună dreptate acad. Mihai Cimpoi, scriitorul Nicolae Dabija ne face mereu surprize. Trece uşor de la poezie la publicistică, de la publicistică la poezie, iar de curând ne-a surprins cu un roman. „Tema pentru acasă” - aşa e intitulat romanul - a apărut la Editura „Princeps-Edit” din Iaşi, despre care însuşi editorul şi redactorul cărţii, Daniel Corbu, spunea că este un roman de Premiul Nobel. Iar scriitorul şi ziaristul Mihai Sultana Vicol este de părere că „Tema pentru acasă” se poate număra printre cele mai sesizante şi mai fascinante creaţii ale literaturii de dragoste, autorul dezvăluind, totodată, lupta cu destinul într-o confruntare inegală. 
La fel de surprins se arată a fi şi scriitorul academician Anatol Codru. „Romanul este un eveniment cu totul remarcabil în beletristica românească. E o strigare apolinică şi divină la ceruri, o istorie a tragicei noastre izgoniri din Grădina Domnului asasinat. Povestea tragică a basarabeanului Nicolae Dabija este cartea de căpătâi a pestetotlocului şi a pestetoatetimpurile pătimirii noastre. O citeşti şi lacrima ţi se face de piatră. O citeşti şi te cutremuri”, afirmă, entuziasmat, Anatol Codru. Nu vom insista asupra altor aprecieri critice inserate la sfârşitul cărţii. Să le lăsăm într-o parte şi să citim cartea de la început până la capăt, pentru că Nicolae Dabija, precum a constatat Mihai Sultana Vicol, îl poate parafraza pe Gabriel Garcia Marquez, spunând: „Daţi-vă la o parte, eu vreau să vorbesc cu cititorii!”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu